http://www.exploziv-news.ro/component/content/98.html?task=view

Felix, marş la puşcărie!

Monday, 14 February 2011 01:00

Articol scris de Simona Ela FICA

Criminal al economiei româneşti, criminal al liberei conştiinţe, criminal al valorilor morale şi spirituale, criminal al libertăţii de exprimare şi al libertăţii fiecărui român în parte, criminal al ROMÂNIEI, Dan VOICULESCU – lipitoarea care de atata amar de vreme nu se mai satură de sânge şi teroare – are tupeul să sară la gâtul Sefului Statului Roman! Are tupeu, infractorul… ca orice infractor, care simte că se apropie ziua judecăţii şi, cu o ultimă sforţare a animalului care este, anchetatul vrea să ucidă anchetatorul, dacă nu fizic, ”măcar” psihic! Avid de puterea promisă de fraţii săi kaghebişti (şi masoni pe deasupra)  – care, fie vorba între noi, la o adică, îi vor trage un şut direct în singura sa parte ”valoroasă” – Voiculescu ar face orice, numai să scape de pârnaie. Nu va scăpa! Chiar dacă va pune în aplicare ”planul B”, ajuns la urechile mele direct de la surse din apropierea păduchelui naţional: acela de a-şi înscena o ”criză” de paranoia, pentru a scăpa de urmărirea penală. Vrea, care va să zică, să ne arate că ar fi lipsit de discernământ. Dragi români, să nu-l credeţi, chiar dacă ar fi să-l vedeţi că se tăvăleşte prin ţărână, cu părul vraişte şi ochii bulbucaţi, înşirând verzi şi uscate despre nebunia lui. Dacă a ŞTIUT să comande asasinarea fratelui lui Ceausescu, dacă a ŞTIUT să vă fure fabricile şi uzinele, dacă a ŞTIUT să vă spele creierele, dacă a ŞTIUT să vă şterpelească economiile, dacă a ŞTIUT să vă nimicească viaţa şi visele, dacă a ŞTIUT să vă sărăcească, dacă a ŞTIUT să scuipe pe cei care-l anchetează, dacă a ŞTIUT să facă toate aceste atrocităţi, atunci, cu siguranţă, ARE discernământ. Dar şi noi AVEM. Şi, pentru că suntem fiinţe inteligente, mult mai inteligente decât el şi şobolanii ce i-au rămas în preajmă, îi spunem doar atât:

Lasă-l în pace pe Presedinte! Marş acolo unde meriţi, păduche: la PUŞCĂRIE!”.Simona Ela FICA

+/- Deschide/Inchide

  • |2011-02-10 20:50:12Huminiuc Vasile – Felicitari

Sincere felicitari pentru articol stimata doamna!
Afirm cu certitudine ca nepasarea fata de tara , starea de complicitate , lipsa de inteligenta, mediocritatea profesionala ,ii ipiedica pe acesti “magistrati” sa-si apere tara , sa-si indeplineasca obligatiile constitutionale si legale.Atat “comunismul” cat si “Democratia” au bagat in puscarie oameni nevinovati cu ajutorul”Justitiei Oarbe” din Romania.Daca , comunismul a fost condamnat oficial, in”justitia oarba” nu a fost condamnata oficial si nici un reprezentant al justitiei nu a regretat abuzurile si ilegalitatile comise de “magistrati”.Ce pretentii sa mai avem de la acesti indivizi care nu au curajul si demnitatea de a renunta la “iresponsabilitate”(inamovibilitate),si sa raspunda pentru faptele lor- la fel ca toti cetatenii ?

———————————————————————————————————

Un lucru este demn de reţinut,articolul este postat pe 14 februarie 2011 iar ultimul comentariu este adăugat pe  ……10 februarie 2011,cu 4 zile înainte de a apărea articolul şi evident fără nici o legătură cu subieсtul articolului!!!
Asta s-a întâmplat pe 14 februarie 2011!!!
Pe 23 mai 2010 publica un articol în care scria că regretă dezvăluirea tardivă a dosarului 628/D/P/2005 care i-ar fi adus actualului preşedinte 25 de ani de puşcărie,cât prevede legea în cazul actelor de terorism!!!Cred că are o mică obsesie,pe toţi bărbaţii bine şi sus-puşi îi vrea la puşcărie,dar nu pe toţi de-odată ci pe rând!
Bineânţeles că articolul a fost sters din arhiva ziarului exploziv-news.ro,dar a fost salvat şi publicat de partenerul media al ziarului,domnul Eugen Cristescu,în
http://www.incomodph.ro/anchete/armata-secret-a-lui-b-sescu-i-instrumentele-mor-ii-care-i-au-adus-pozi-ia-de-pre-edinte.html
Armata secretă a lui Băsescu și instrumentele morții care i-au adus poziția de președinte

Scris de Simona Fica

Duminică, 23 Mai 2010 17:29

CINCI MANDATE DE MINISTRU AL TRANSPORTURILOR = ASASINAREA ȘEFULUI DIRECȚIEI DE INFORMAȚII CLASIFICATE + CINCI CONTURI SECRETE CU BANI DIN FINANȚĂRILE TERORISTE!

Undeva, într-un fișet bine ascuns și bine  încuiat al DIICOT, unde nu mai avea acces nici măcar procurorul general al României, cu mult timp înainte de alegerile prezidențiale de anul trecut,un dosar de terorism internațional (volatilizat între timp în fișetele altei instituții gen ORNISS, dar ale cărui fotocopii au ajuns în posesia redacției noastre)

I-ar fi adus actualului președinte nu poziția de lider suprem al țării, ci 25 de ani de pușcărie, cât prevede legea în cazul actelor de terorism.

Conform probelor din dosarul penal 628/D/P/2005, întocmit la DIICOT pe numele inculpatului Băsescu Traian, acesta „pe timpul mandatelor de ministru al Transporturilor, a dezvoltat și întreținut, împreună cu cetățeanul rus Bout Viktor, cunoscut ca dealer de armament în zonele de conflict internațional supuse embargoului ONU și NATO, rețeaua de trafic ilegal cu armament atât de proveniență românească cât și străină.

Rețeaua este constitută din:

1. general MapN Constantin DEGERATU, șef pentru Europa de Est și UCRAINA

(NOTA REDACȚIEI: Degeratu este cel care a intermediat,sub umbrela combinatului de la Krivoi-Rog, inființarea, la Dolinska, a unei firme-fantomă, un fel de subsidiară a combinatului, în care traficantul morții, cu complicitatea lui Berceanu și Becali, a depozitat rachetele plecate ilicit din România) – (managing Director and CEO pentru Apărare și Securitate Națională) al consorțiului american MIC&Associates;

2. Radu BERCEANU, precursorul numitului Băsescu Traian la M.T. ,

3. general Vasile IONEL, fost secretar CSAT;

4. General Ionel GEANTĂ, fost adjunct SIE;

5. Aurel CAZACU, fost director ROMARM, Director al Directiei Producției de Apărare din cadrul Ministerului Economiei;

6. Teodor MELEȘCANU (fost Ministru al Apărării);

7. Sebastian VLĂDESCU (două mandate de ministru al Finanțelor), mandatar al firmei care s-a ocupat de trafic de arme și tehnică de luptă pe ruta Africa de Sud”.

Detaliile dosarului 628/D/P/2005 vor fi făcute publice, în ziarele EXPLOZIV-NEWS și INCOMODPH.RO, mâine – luni, 24 mai 2010.

Mențiune: Sorin Crivăț, șeful Documentelor Clasificate din OPSPI, cel care a pus, în 2005, pe masa procurorilor DIICOT toate dovezile ce au stat la baza întocmirii dosarului nr. 628,a fost asasinat, în anul 2006, la ordinul lui Traian Băsescu.Dovada ne-a fost pusă la dispoziție de către tatăl lui Sorin Crivăț – Andrei Crivăț – fost colonel în Ministerul de Interne, dar și de către un renumit general al SRI (ce face parte din echipa de elită a Serviciului și nicidecum din gașca infracțională a lui COLDEA!), care ne-a înmânat decriparea laptop-ului lui Sorin Crivăț!

Simona FICA

Citeste mai mult pe http://www.incomodph.ro

——————————————————————————————————-

Mai puteţi citi despre Mircea Băsescu,Elena Udrea,Vasile Blaga şi Radu Berceanu „BANDA PDL, TUN DE 150 DE MILIOANE DE EURO ÎNTR-O SINGURĂ LUNĂ ȘI DOAR ÎN BUCUREȘTI!” Care e cuantumul prăpădului la nivel de țară?Accesaţi cu încredere :

http://www.incomodph.ro/anchete/adev-rul-gol-golu-deturnare-de-fonduri-portocalii-cauza-principal-a-crizei-financiare-romane-ti-o-spune-sri.html

Adevărul gol-goluț: Deturnare de fonduri portocalii, cauza principală a crizei financiare românești. O spune SRI!

Scris de Simona Fica

Luni, 17 Mai 2010 22:23

Lecturare plăcută !

Advertisements