CUI SĂ PREDEA CONTROLUL???INSTITUŢIILOR EUROPENE care ACTIVEAZĂ DEJA ÎN GRECIA!!!CE DEVINE GRECIA ÎN ACEASTĂ SITUAŢIE???VA MAI FI STAT INDEPENDENT ŞI SUVERAN SAU VA DEVENI O COLONIE A IMPERIULUI “UNIUNEA EUROPEANĂ”???

Germania cere Greciei să predea controlul asupra politicii fiscale!

Surse din cadrul discuţiilor de negociere privind un al doilea pachet de salvare pentru Grecia susţin că Germania cere Republicii Elene să predea controlul asupra bugetului naţional, informează Reuters.

Conform acesteia, printre propuneri, există deja cerinţa ca instituţiilor europene, care activează deja în Grecia, să le fie acordate anumite puteri de decizie asupra politicii fiscale.

Cererea din partea Germaniei pentru un control mai strict asupra bugetului Greciei vine într-un moment în care negocierile se apropie de finalizarea unui acord pentru acordarea de 130 de miliarde de euro statului elen, care, în repetatea rânduri, nu a reuşit să atingă obiectivele fiscale stabilite cu creditorii internaţionali.

Sursa AICI !

Nu cumva şi România a ajuns iar în impas şi tratează cu BANCA MONDIALĂ un ÎMPRUMUT de 1 MILIARD de EURO pentru SUSŢINEREA BUGETULUI NAŢIONAL ???

DOMNUL BOC CONDUCE ROMÂNIA SPRE DRUMUL PE CARE PĂŞEŞTE ACUM GRECIA ???

MAI AVEM PUŢIN ŞI ÎN LOC DE “SĂ TRĂIŢI BINE!” NI SE VA SPUNE “TREBUIE SĂ FACEM CA GRECIA CA SĂ TRĂIŢI BINE,SĂ PREDĂM CONTROLUL ROMÂNIEI IMPERIULUI!”.!!!SĂ NE CONDUCĂ ALŢII CĂ NOI NU MAI PUTEM,AM DISTRUS ROMÂNIA ŞI NU ŞTIM CUM SE POATE REFACE (BA ŞTIM DAR NU NE LASĂ SPONSORII CAMPANIILOR ELECTORALE) !!!

Dar până atunci guvernanţii ne-au făcut o altă surpriză!Ne-o spune ANONYMOUS în al doilea MESAJ PENTRU ROMÂNIA !!! 

“Salutări, cetăţeni ai României. Noi suntem Anonymous. 
În timp ce protestele voastre pierd din avânt din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi politicienii voştri îşi continuă circul pe ecranele televizoarelor voastre, Parlamentul European a semnat tratatul ACTA.

Acest lucru va impune o dictatură a Internetului, în cadrul căreia fiecare aspect al activităţii voastre pe Internet va fi monitorizată. Trebuie să acţionaţi acum.

Dincolo de paginile de muzică, jocuri, video şi alte concepte de entertainment care există pe Internet, se află un aspect mult mai puternic, care uneşte oamenii: comunicarea.

În timp ce dreptul nostru de a împărtăşi sau primi liber informaţie ne este luat de ACTA, trebuie să realizăm că acesta este primul pas în direcţia unei dictaturi fasciste globale, care ne va îngrădi libertatea de exprimare, minţile şi, în cele din urmă, dreptul de a trăi pe această planetă.

Nu vă fie frică, Anonymous este alături de voi. Nu suntem un grup, nu suntem o organizaţie de niciun fel. Suntem oamenii de pe Internet, care luptă împotriva sclavagismului economic şi monetar. Ridicaţi-vă şi faceţi-vă vocile auzite. Informaţi-vă. Căutaţi ACTA pe Google şi aflaţi ce înseamnă. Noi suntem Anonymous, treziţi-vă.

George Carlin: <<Uitaţi de politicieni, politicienii sunt puşi acolo să vă dea impresia că aveţi libertatea de a alege. Nu este aşa, nu aveţi niciun fel de alegere, aveţi proprietari, ei vă stăpânesc.>>”

România împreună cu celelalte state membre al Uniunii Europene au semnat, joi 26.01.2012, în Japonia, un act privind viitorul Internetului.

Documentul, intitulat ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), este un tratat internaţional care propune o serie de standarde internaţionale pentru protejarea proprietăţii intelectuale şi combaterea pirateriei.

Acordul, negociat în coordonare cu anumite segmente ale industriei, este controversat atât din punct de vedere al procesului de elaborare, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul său.

Sursa AICI !

DAR ASTA NU ESTE TOTUL!

Mai există şi SOPA,proiect de lege depus pe 26 octombrie în Camera Reprezentantilor a SUA. 

« Orice » site care deține un material aflat sub drepturi de autor ar putea fi imediat restricționat pe întreg teritoriul SUA. Dar prin acel “orice” se înțelege, în lege, că absolut orice mic amănunt poate fi folosit pentru cenzură. Poate să blocheze ce site vrea, dacă i se pare că nu face trimiteri către surse legitime și “curate”.

Desigur, legea este la nivel de SUA, iar România, din fericire, este în Europa și în U.E., organ legiuitor care are niște oameni mai competenți decât cei americani și alt set de norme. Însă, majoritatea site-urilor către care ar fi orientată legea sunt în SUA: Facebook, YouTube, Reddit, Twitter etc.

Amănunte şi detalii AICI !

Advertisements