Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marţi seară, la Digi24, că România are creanţe la alte state,de circa un miliard de dolari, el apreciind că o atitudine cât se poate de clară a statului român trebuie să se facă auzită rapid.

Diaconescu a explicat că este vorba despre state africane şi state din America Latină.Evident, va trebui să comparăm evaluările noastre cu ale Ministerului Finanţelor, dar cred că este momentul să discutăm clar.În orice caz, în momentul în care lucrurile vor fi clare, le voi prezenta public, n-am niciun fel de problemă, a mai spus ministrul.El a apreciat că în foarte scurt timp” România ar putea să recupereze astfel de creanţe de la două sau trei state. Sursa mediafax !

Şi acum să vă prezint situaţia creanţelor României la 31 decembrie 2006 pentru a înţelege NEMERNICIA şi NESIMŢIREA acestui securist nenorocit care “MINTE POPORUL CU TELEVIZORUL” !!!

—————————————————————————————

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

R A P O R T

privind creanţele României la 31 decembrie 2006 provenite din activitatea de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989

 I. La data de 31 decembrie 2006, creanţele României provenite din operaţiunile de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989 erau de1.427,9 milioane dolari SUA pe relaţia devize convertibile, 1.100,0 milioane ruble transferabile pe relaţia ruble transferabile şi alte sume în diverse valute.

II. S I T U A Ţ I A*

 la 31 decembrie 2006 a  creanţelor externe rezultate din activitatea de  export şi alte acţiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989

Nr.crt.

Ţara debitoare

Suma de recuperat

A. ÎN DOLARI SUA                                                                         

1

IRAK**

977.085.144, 56

  2

SUDAN

169.858.286, 14

3

SIRIA

45.872.176, 93

4

MOZAMBIC

135.129.599, 01

5

LIBIA

45.568.327, 63

6

Republica GUINEEA

21.665.230, 40

   7

Republica CENTRAFRICANĂ

                                     10.686.204, 05

8

Republica  CONGO

                                       5.733.342, 00

9

NIGERIA

                                     12.587.000, 00

10

SOMALIA

                                       2.509.505, 11

11

TANZANIA

                                             99.000, 00

12

ZAIR( R.D. CONGO)***

                                           595.191, 48

13

R.P.D.COREEANĂ****

546.952, 61

T O T A L

1.427.935.959,92

B. ÎN RUBLE TRANSFERABILE

1

R.CUBA*****

                              1.096.932.442,  49

2

R.MONGOLĂ

                                       3.049.979, 88

T O T A L

                               1.099.982.422, 37  

 C. ALTE VALUTE

1. Sudan – 881.325, 47 lire sterline

2. Libia – 22.930.147, 992 dinari libieni 

3. Guineea – 160.000 franci francezi = 24.391,84 euro

4. Siria – 15.807.232 lire siriene

*Conform evidenţelor Băncii Comerciale Române S.A. (exclusiv datele referitoare la  Siria, Libia, Guineea, R. Centrafricană, R.Congo, Nigeria şi Tanzania). Sunt incluse dobânzile calculate conform ultimelor acorduri de reeşalonare a rambursării datoriei către România încheiate cu ţările debitoare.

** Sumă ce urmează a fi încasată de statul român în perioada 01.01.2009 – 01.03.2028, conform Acordului încheiat între Guvernul României şi R.Irak la 18 august 2005.

*** Sumă ce urmează a fi încasată de statul român în perioada 12.01.2007 – 12.10.2011, conform Acordului încheiat între Guvernul României şi Guvernul R.D. Congo.

****Conform Acordului guvernamental semnat la 20 septembrie 2002, suma a fost convertită din ruble transferabile în 546.952,61 dolari SUA.

***** Inclusiv creditele aferente obiectivului Las Camariocas acordate după 31.12.1989 în sumă de 28.215.198, 56 ruble transferabile.

IV. Program de măsuri pentru semestrul I 2007!!!

Ca urmare, statul român va încasa, în perioada 01.01.2009 – 31.03.2028  977,1 milioane dolari SUA, ceea ce reprezintă 56,7% din suma de 1.723,1 milioane dolari SUA, înregistrată, în prezent, extrabilanţier în contabilitatea publică, în cazul în care Irakul va beneficia de toate cele trei etape de reducere în procent de 80%.

NOTĂ – După ce că suntem vai de capul nostru,mai facem şi pe gentilii şi tăiem din datoriile cuvenite!!!Nu numai cu Irak,dar şi cu Egipt.Egiptul ne datora 140.000.000 USD,dar,gentili ca-ntotdeauna,am acceptat să ne dea 14.000.000 USD (10%) dar în produse  (banane,chipsuri,ciocolată,bomboane,zorzonele, etc.)!!!

Citiţi raportul integral la discutii mfinante.ro !!!

—————————————————————————————

La 31 decembrie 2010 situaţia s-a mai schimbat pe ici,pe colo,prin părţile neesenţiale,CREANŢELE ÎN DOLARI SUA S-AU MICŞORAT,CREANŢELE ÎN RUBLE TRANSFERABILE S-AU MĂRIT (?????) PRIN DISPARIŢIA DE PE LISTĂ A R. MONGOLĂ (E TARE ACEST PARADOX!!!):

La 31.12.2006 creanţele în Ruble transferabile erau de  1.099.982.422, 37 ,Cuba + R. Mongolă!!!La 31.12.2010 a dispărut R. Mongolă (3.049.979, 88) dar creanţele s-au mărit la 1.232.644.917,97!!!???!!!Raportul integral îl puteţi citi pe  site-ul Camerei deputaţilor cdep.ro/Raport creante !

Mai multe în articolul recuperarea creantelor romaniei-misiune_imposibila !!!

—————————————————————————————————

Şi acum urmează BOMBA BOMBELOR !!!O CREANŢĂ DE PESTE 1 MILIARD DE DOLARI CARE NU APARE ÎN NICI O LISTĂ!ŢARA DEBITOARE – UCRAINA !!!OBIECTIVUL – COMBINATUL MINIER KRIVOI ROG !!!DEŞI LUCRĂRILE AU FOST SISTATE COMPLET DIN 1997 ŞI ROMÂNIA A DECLARAT CĂ NU DOREŞTE DECÂT SĂ-ŞI RECUPEREZE MILIARDUL INVESTIT,SE MENŢIN FILIALELE ANTREPRENORILOR ARCOM,UZINEXPORT şi ARCIF PENTRU CARE SE ALOCĂ DE LA BUGET APROAPE 2 MILIOANE DE DOLARI ANUAL!

Un reportaj excepţional a realizat PRO-TV,intitulat “LISTA ŢĂRILOR CARE NE DATOREAZĂ SUME COLOSALE”,ÎN CARE GĂSIM ŞI COMBINATUL MINIER KRIVOI ROG (de la min. 2:50 la min. 6:55).

Krivoi Rog, Ucraina. Un loc in care Romania a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum aceasta investitie nici macar nu apare pe vreo lista oficiala pentru recuperare.

Dolinska. Un oras ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de Romania. Pentru cei mai multi dintre noi, numele nu inseamna nimic. Orasul este construit de romani. Noi le-am facut spitalul, scoala, primaria, blocurile si drumurile.

Langa oras se intinde combinatul, un colos pe 1300 de hectare. Povestea esecului de la Krivoi Rog incepe in 1986, cand cinci tari socialiste au inceput lucrarile la acest obiectiv imens, din care urmau sa primeasca minereu. In ’97, ucrainienii au oprit lucrarile si acolo totul s-a transformat intr-o tinta pentru hoti. Unul dintre fostii angajati are curajul sa vorbeasca.

“O sleahta de hoti si de mafioti. O caracatita, un fel de panza de paianjen, care e impenetrabila acolo“, spune Costel Paun, fost angajat Krivoi Rog.

La “Romania, te iubesc” s-a aratat anul trecut povestea dela Krivoi Rog. Statul roman inca mai plateste 2 milioane de dolari pe an pentru paza si conservarea mamutului industrial.

Mafia ucraineana si-a facut de cap aici si a furat cat de mult a putut. Pe teritoriul lor ucrainenii fac ce vor. Pare sa nu mai conteze ca romanii au si ei drepturi in combinat. Explicabil intr-un fel: de la Ministerul Economiei n-a mai fost acolo nici un control de ani de zile.

In schimb, au acces nemijlocit ucrainenii si daca ei nu vor, acolo nu misca nimic.

In urma reportajului difuzat la “Romania, te iubesc“, ministrul Adrian Videanu a trimis prima data dupa mai bine de 10 ani Corpul de control al ministerului in Ucraina.Concluzia cercetarilor? Totul este sub control, doar ca Romania ramane cu inca o gaură in buget.Neagră.

Puteţi viziona şi reportajul la  stirile-protv/romania te iubesc !!! E SUPER !!!

Advertisements