Scandal uriaş în SUA!

Obama are acte de identitate false?

Susan Daniels,detectiv particular,susţine că documentele actualului lider, Barack Obama, sunt false, numărul de identificare socială (echivalentul CNP-ului de la noi) fiind al unui decedat.Prin urmare, susţine Susan Daniels, Obama se legitimează cu acte false! Pentru a-şi dovedi spusele, l-a acţionat în justiţie pe preşedinte, care ar putea fi forţat astfel să-şi prezinte toate documentele personale în faţa americanilor.Dacă acuzaţiile se vor dovedi adevărate, Obama ar putea fi acuzat de fraudă la cel mai înalt nivel. Şi asta pentru că, nefiind născut pe teritoriu american, Barack Obama nu ar avea voie să candideze la funcţia de preşedinte al Statelor Unite, iar alegerea sa ca preşedinte devine automat neconstituţională.

În prezent, conform unei alte publicaţii americane, Globe, e nelinişte la Casa Albă, surse din interior afirmând că procesul trebuie luat în seamă, iar cineva trebuie să meargă să o înfrunte cu brio pe Susan Daniels, la tribunal. Nu se ştie însă cine va face asta. Rugaţi să comenteze situaţia, membrii administraţiei prezidenţiale nu au oferit nici o explicaţie.

Mai multe pe  libertatea !

Colaborare fructuoasă şi … coabitare “armonioasă” în ROMÂNIA !

21 august 2012

COMUNICAT DE PRESĂ

În ziua de 21 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotărât :

1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.

2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.

3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George-Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I,DOMNUL TRAIAN BĂSESCU ÎŞI REIA EXERCITAREA ATRIBUŢIILOR CONSTITUŢIONALE ŞI LEGALE DE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI.

Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.»

Dezbaterea a avut loc la data de 21 august 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.

Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale

——————————————————————————————————————————————————–

Un singur lucru rămâne în aer,CONFLICTUL LEGISLATIV:

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI – DECIZIILE CCR SUNT GENERAL OBLIGATORII!

LEGEA 47/1992 A CCR – DECIZIILE şi HOTĂRÂRILE  CCR SUNT GENERAL OBLIGATORII!

ÎN CAZ DE CONFLICT LEGISLATIV PRIMEAZĂ CONSTITUŢIA ROMÂNIEI-LEGEA SUPREMĂ ÎNTR-UN STAT DE DREPT, DEMOCRAT ŞI SUVERAN !!!

ALOOOO !!!PARLAMENTULE, USELEULE,DORMIŢI ÎN BOCANCI, SUNTEŢI BĂTUŢI ÎN CAP, SAU SUNTEŢI DOAR LA FEL DE NEMERNICI CA PREDECESORII VOŞTRII ??POPORUL V-A ALES CA SĂ MUNCIŢI PENTRU BINELE LUI,NU SĂ BATEŢI PALMA CU DUŞMANII LUI !!!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Advertisements