Şi mogulii “cinstiţi şi curaţi” sunt nevoiţi uneori să ia lecţii de ALBA-NEAGRA de la maeştrii consacraţi!!Mogulul FELIX (Dan Voiculescu) a luat lecţii de la maeştrii Iliescu,Roman,Năstase,Băsescu,Tăriceanu,Boc,  Ungureanu, Ponta.A studiat sârguincios,a exersat perseverent şi a ajuns,la rândul lui,maestru în ALBA-NEAGRA!!!A făcut masteratul (cu marii maeştrii ai lui Cioabă),a luat chiar şi doctoratul (îndrumători consultanţi fiind marii maeştri ai lui Bercea Mondialu ) şi acum este Mare Maestru Doctor în ALBA-NEAGRA!!!Ajungând la perfecţiune,joacă doar pe sume uriaşe şi cu clienţi la cel mai înalt nivel,adică cu JUSTIŢIA ROMÂNĂ !!!

CUM VĂ EXPLICAŢI ALTFEL MOTIVUL HALUCINANT AL AMÂNĂRII JUDECĂRII DOSARULUI DE CORUPŢIE Nr. 25497/3/2012 :

CAUZA A FOST AMÂNATĂ ÎN VEDEREA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI CONTINUITĂŢII COMPLETULUI DE JUDECATĂ !!!!!

OBSERVAŢI CE MOTIV TEMEINIC ŞI FUNDAMENTAT A GĂSIT COMPLETUL DE JUDECATĂ PENTRU A AMÂNA JUDECAREA CAUZEI : CONTINUITATEA COMPLETULUI DE JUDECATĂ !!!

Dumneavoastră înţelegeţi ce vrea să spună completul de judecată???Eu înţeleg că lucrurile s-au petrecut cam aşa:

STIMAŢI RECLAMANŢI şi INCULPAŢI,AZI,12 SEPTEMBRIE 2012, COMPLETUL DE JUDECATĂ ESTE ÎNTR-O STARE JALNICĂ DE DISCONTINUITATE,DUPĂ CUM BINE VEDEŢI ŞI DUMNEAVOASTRĂ!!! VĂ ROG SĂ FIŢI DE ACORD CU AMÂNAREA CAUZEI PÂNĂ PE 10 OCTOMBRIE 2012,DATĂ PÂNĂ LA CARE VĂ PROMITEM CĂ VOM AJUNGE ÎNTR-O ÎNFLORITOARE STARE DE CONTINUITATE,ŞI DECI APŢI PENTRU A GĂSI O ALTĂ CHICHIŢĂ PENTRU AMÂNAREA CAUZEI,ŞI TOT AŞA PÂNĂ LA PRESCRIEREA INFRACŢIUNII !!!

VĂ MULŢUMIM !!!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Dosare ECRIS

Informaţii detaliate despre dosar

Înregistrate în ultimele 7 zile Înregistrate în luna curentă

Număr unic dosar: 25497/3/2012 

Înregistrat în data de: 2 Iulie 2012

Obiectul cauzei: infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) 

Materia juridică:Penal

Stadiu procesual:Fond

PĂRŢI:

A) PARTEA CIVILĂ :

1)STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE (adicătelea copilul de suflet Daniel Constantin,ministrul,care are să-i dea vreo câteva sute de mii de ieuroi inculpatului principal-Dan Voiculescu!)

2) AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI

B) INCULPAŢII :

1 VOICULESCU DAN (artizanul ingineriei şi infractorul principal!)

2 MENCINICOPSCHI GHEORGHE

3 BACIU CONSTANTIN

4 POP FLAVIUS

5 ENE(fostă UDREA) VICA

6 POPA CORNELIU

7 SANDU JEAN CĂTĂLIN

8 PANTIŞ SORIN

9 SĂVULESCU VLAD NICOLAE

10 DOMNIŞORU GHEORGHE MARIAN

11 PETRE ALEXANDRU

12 MARINESCU GRIGORE

13 SIN GHEORGHE

TERMENE DE JUDECATĂ:

Nr.               Data                            Soluţie                   Detalii

1.     10 Octombrie 2012                     –                             

2.     12 Septembrie 2012      Amână cauza         Cauza a fost amânată în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.!!!!!

3.     18 Iulie 2012                  Amână cauza                     

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

La Nr. 5 citim : ENE(fostă UDREA) VICA – inculpat !!!O fi cumva rudă cu Nutzi de Pleşcoi de pe centură ???O fi fost şi Vica pe centură şi o fi luat lecţii de la Nutzi,căci aşa cum Nutzi a sărit acrobatic de pe centură direct în fotoliul ministerial,tot aşa şi Vica a sărit de pe centură direct în manevrarea milioanelor mogulului FELIX ???

Stimaţi cititori,ştiţi cumva care este termenul la care se prescriu infracţiunile de corupţie din acest dosar ?????Nu de alta,dar aş vrea să apreciez cam câte termene de amânare va mai da completul de judecată (în stare de continuitate sau discontinuitate) pentru judecarea cauzei din dosarul penal Nr. 25497/3/2012 !!!

Stimaţi cititori,am avut o revelaţie,am numărat o groază de “smekeri” care au un numitor comun – prenumele DAN :

DAN Voiculescu,DANiel Constantin,DAN Diaconescu,DANiel Morar,DAN Nica,DANiel Savu,DAN Şova,bogDAN Chireac,DANiela Boagiu,DAN Ruşanu,DAN Mircea Geoană.Dacă mai ştiţi,adăugaţi-i în comentariile pe care le aştept cu nerăbdare.

 

În articolul următor o să vă prezint NEMERNICIA şi BĂTAIA DE JOC a INSPECTORATULUI TERITORIAL de MUNCĂ al MUNICIPIULUI BUCUREŞTI,unde DOMNEŞTE LEGEA ŞPĂGII ŞI A CORUPŢIEI PÂNĂ-N MĂDUVA OASELOR !!!

DOAMNA CÂMPEANUUUUU,SE AUDEEEEE ?????VI S-A TRANSMIS,SPRE REZOLUŢIONARE,PLÂNGEREA PETENTULUI VLAD SPIRU DIN GALAŢI ????? SAU,DIRECŢIA DE RELAŢII CU PUBLICUL S-A ŞTERS CU EA LA CUR ?????

DOMNULE PONTAAAAAA,SE AUDEEEEEE ?????V-A TRANSMIS CIUMPALACUL MODERATOR,AL E-MAILULUI DVS,PLÂNGEREA PETENTULUI VLAD SPIRU DIN GALAŢI ???SAU S-A ŞTERS ŞI EL LA CUR CU EA,LA FEL CA CEI DE LA MIN. MUNCII ?????

Vă mai aduceţi aminte ce strigau trompetele USL ?????

NOI NU VOM FACE CA EI !!!!!

NOI VOM RESPECTA LEGEA !!!!!

INFRACTORII VOR FI ASPRU PEDEPSIŢI !!!!!

VOM VEDEA PE 6 DECEMBRIE CÂŢI ROMÂNI VOR MAI RĂMÂNE PROSTIŢI DE MICIUNILE VOASTRE GOGONATE !!!!!

 

Advertisements