ROMÂNIA ÎNAINTE DE 1940 !!!

ROMÂNIA ÎNAINTE DE 1940 !!!

CELE 3 TRAGEDII NAŢIONALE !!!

CELE 3 TRAGEDII NAŢIONALE !!!

 

 

 

 

 

 

 

 

Anul 1940 a fost un an fatidic pentru integritatea teritorială a României, ca urmare a celor 3 lovituri primite de ea din partea vecinilor, sprijiniţi de Puterile Axei (Germania hitleristă şi Italia fascistă).

Prima lovitură a fost ultimatumul dat de U.R.S.S., în 27 iunie 1940, acceptat de către guvernanţii români în 28 iunie, prin care s-a pierdut Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa cedate Uniunii Sovietice.”În faţa ultimatumului din 28 iunie 1940 dat de imperialismul sovietic, România a cedat fără luptă Basarabia şi Bucovina de Nord, armata regală română fiind umilită şi batjocorită pe tot timpul retragerii ei până la Prut.”

A doua lovitură a constituit-o Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, prin care o parte însemnată a Transilvaniei a fost cedată Ungariei, tot sub presiunea şi ameninţările Puterilor Axei.”Scenariul s-a repetat două luni mai târziu, când la 30 aug. 1940 revizionismul maghiar a avut câştig de cauză, ocupând o mare parte din Ardeal.”

A treia lovitură primită de România a fost cedarea Cadrilaterului, Bulgariei, ca urmare a negocierilor româno-bulgare de la Craiova, începute la 19 august 1940, sub presiunea Puterilor Axei.La 7 sept. 1940, sub presiune externă a fost semnat la Craiova Tratatul de frontieră româno-bulgar prin care cele două judeţe din Cadrilater (Caliacra şi Durostor) erau cedate Bulgariei. Duşmanii ţării noastre aleseseră momentul. La frontiera româno-ungară maghiarii concentraseră 23 de divizii (din cele 24 existente în Ungaria) faţă de 8 – 10 divizii ale armatei române. La frontiera sovieto-română, ruşii făceau manevre şi demonstraţii militare ameninţătoare.

La Viena s-a impus Dictatul prin care României i s-a smuls un teritoriu cu o suprafaţă de 43.492 km2 şi cu o populaţie de 2.609 000 locuitori, în majoritate români. Pe baza aceluiaşi Tratat s-a procedat şi la un schimb de populaţie: bulgarii din Dobrogea au fost transferaţi în Bulgaria, iar macedo-românii de aici au ocupat satele depopulate prin plecarea bulgarilor.

In urma acestor lovituri primite, la începutul lunii septembrie 1940, România Mare a încetat să mai existe. Referindu-se la această nouă realitate, Raoul Bossy, diplomat de seamă al României interbelice, scria: “în modul acesta, mişeleşte, prin fraudă şi surprindere, ca de tâlhari în miez de codru, a fost vremelnic ucisă România Mare, mai întîi de Stalin, apoi de Hitler şi Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop şi Ciano”.

Demn de remarcat este faptul că la originea acestor lovituri primite de România în anul 1940, a stat, printre alţi factori, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, din 23 august 1939Prin Protocolul secret al tratatului, Germania şi U.R.S.S. şi-au delimitat zonele de influenţă în Estul Europei, din Finlanda până în Basarabia. Pe baza acestui protocol, U.R.S.S. a ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ceea ce a contribuit la slăbirea poziţiei României faţă de pretenţiile revizioniste ale Ungariei şi Bulgariei.

Deci în numai două luni imensa jertfă de sânge pentru realizarea visului de reîntregire a ţării a fost zădărnicită.Sacrificiul celor peste 300.000 de morţi din primul război mondial, precum şi al zecilor de mii de invalizi, de orfani, de văduve, era acum şters şi anulat. Suferinţele fuseseră suportabile prin faptul că datorită lor se înfăptuise România Mare.

ÎNSĂ ÎNCĂ O DATĂ ÎN ISTORIA EI,ŢARA NOASTRĂ A CĂZUT PRADĂ LĂCOMIEI VECINILOR EI APROPIAŢI SAU MAI ÎNDEPĂRTAŢI !!!

ROMÂNIA DE IERI !!!

ROMÂNIA DE IERI !!!

ŞI ROMÂNIA DE AZI !!!

ŞI ROMÂNIA DE AZI !!!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Să venim mai aproape de zilele noastre:

Pe 10 octombrie 2007,la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, Shimon Peres declară că Israel cumpără Manhattan, Ungaria, România şi Polonia.

Interesante sunt 2 comentarii:

DaCanibal 1 year ago Fuck them all. ROMANIA will never be yours !!!! also Hungary. Poland and all that… Fuck you from Romania.. we will fight until we die and our kids will fight for what we were fighting too !!!!! 

artemon adrian 3 months ago ai putea să cumperi auchsvitzul şi să faci un duş acolo,fu..-ţi gura măti de jidan!!!

Să venim şi mai aproape de zilele noastre :

Băsescu-Tonta vând România :

 “Vindem ţară avariată,aproape 22 milioane locuitori,pe butuci,km reali 238.391,ultimii proprietari.”
Stare tehnică:
… … “Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie,că nu ţine linia dreaptă şi merge cam înfrânată.Cutia de viteze e blocată în marşarier.Este înmatriculată în Europa,cu numere provizorii.
Istoric:
“Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană.A fost avariată în repetate rânduri.Prima dată a fost condusă de nişte ciobani,dar au mai călărit-o şi alţii.A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci.O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi,Carol I şi Ferdinand,dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi care au băgat-o prin toate gropile. Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este incă plin de rugină.A mai avut cateva reparaţii capitale,în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.”
Combinaţii:
Predăm leasingul,mai sunt de plată la ea câteva zeci de miliarde de euro. Acceptăm şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa,oricat de mică ar fi dar să funcţioneze.”
De ce o vindem:
“Sinceri să fim,o vindem că ne-a lăsat în drum şi nu ne pricepem la ea. Plus că şi consumă cam mult şi ca s-o reparăm ne costă cât nu face.  Oricum, noi  n-avem permis de conducere pentru categoria asta de ţară,aşa că… să o conducă cine s-o pricepe.Daca nu o vrea nimeni,o dezmembrăm şi o vindem pe bucăţi.

Hai domnu Barosu,o dăm ieftin,aproape gratis,doar să ne ţineţi în braţe cât mai mulţi ani şi e a dumnevoastră,luaţi-o !!! Adaptare şi completare după ideea lui funky-donkey-jokes !!!

ASTA ESTE ROMÂNIA,LUAŢI-O,PLIIIZ!!

ASTA ESTE ROMÂNIA,LUAŢI-O,PLIIIZ!!

ACOLO E ROMÂNIA??? - DA ŞEFU,E TOATĂ A DUMNEAVOASTRĂ!

ACOLO E ROMÂNIA??? – DA ŞEFU,E TOATĂ A DUMNEAVOASTRĂ!

 

 

 

 

 

 

 

 

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Advertisements